Decizie

Conservatorii vor avea candidat în Colegiul 2 Suceava pentru Camera Deputaților



Liberalii suceveni au pierdut o candidatură la alegerile parlamentare într-unul din cele șase colegii electorale din județul Suceava care au revenit PNL în urma negocierilor din USL. Potrivit unor surse din cadrul PNL Suceava, candidatura în Colegiul nr. 2 Suceava (care include cartierul Burdujeni) le-a revenit conservatorilor suceveni. PC Suceava ar urma să desemneze în perioada imediat următoare un candidat care va concura sub sigla USL la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012.
O posibilă candidatură a unui conservator în acest colegiu a fost vehiculată de mai multe săptămâni, însă liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat că acest lucru este puțin probabil să se întâmple. Mai mult, în Delegația Permanentă a PNL Suceava a fost validat chiar și candidatul liberal din Colegiul nr. 2 Suceava pentru Camera Deputaților, în persoana consilierului județean Ilie Niță. Odată cu decizia de predare către conservatori a candidaturii în acest colegiu, acesta va fi nevoit să facă pasul înapoi și să renunțe la candidatură. Demn de remarcat este faptul că Ilie Niță pierde pentru a doua oara o candidatură pentru o funcție importantă din partea PNL Suceava. Prima dată s-a întâmplat la alegerile locale din cursul acestui an, când Ilie Niță a fost votat de către Biroul Organizației Municipale Suceava a PNL drept viitorul candidat liberal pentru funcția de primar al Sucevei. Și la vremea respectivă, Ilie Niță a pierdut această candidatură după ce liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat în mod oficial că va candida pentru postul de primar al municipiului reședință de județ.
Revenind la decizia luată la nivel central în cadrul USL de a ceda conservatorilor candidatura în Colegiul nr. 2 Suceava pentru Camera Deputaților, trebuie spus că Partidul Conservator trebuie să nominalizeze urgent un candidat în următoarele cinci-șase zile. Asta deoarece lansarea oficială la nivel național a candidaților USL la alegerile parlamentare va avea loc la București în data de 17 octombrie 2012.



Recomandări

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava
Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava