Dosarul prin care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava a trimis în judecată 35 de inculpați, pentru contrabandă cu țigări, a cărui judecată a fost dispusă de săptămâna trecută de Tribunalul Suceava, după nouă luni de zile în care s-a aflat în analiză la nivel de cameră preliminară, are o impresionantă componentă referitoare la confiscările speciale a mari cantități de bunuri. Peste o sută de mii de pachete de țigări, sume de bani care totalizează peste 400.000 de lei, 19 autoturisme și autoutilitare, toate acestea sunt bunuri ridicate în cadrul perchezițiilor, a căror confiscare definitivă trebuie confirmată de instanțele de judecată.
Prejudiciu de 60 de miliarde de lei vechi
Gruparea, care s-a format încă din 2006 și a cărei activitate infracțională a fost probată în detaliu în 2010 (peste 60 de acte materiale descrise de procurori în detaliu, în sute de file de probatoriu) era coordonată de Paul Iova, zis „Ion Petrișor”, cunoscut în perioada activității infracționale (2010) pentru că organiza la nivel național concursul „Miss Piranda”. O parte importantă a grupării provenea însă din județul Suceava. În acest dosar vor fi judecați, printre alții, Constantin Nistor, alias „Copilu”, din Vicovu de Sus, George Tărîță, zis „Cușu”, tot din Vicovu de Sus, Valentin Mehno, din Izvoarele Sucevei, Neculai Stelian Hutopilă, din Izvoarele Sucevei, Ghiocel Liviu Zabavschi, din municipiul Suceava, Corneliu Constantin Simionovici, din Rădăuți, Ioan Sorin Parasca, din Vicovu de Sus, Titi Vasile Ieremiciuc, din Bălcăuți, Adrian Arcadie Isopescu, din Vicovu de Sus, Vasile Fănică Cernăuțean, din Bălcăuți, Angel Lucian Călin și Mihaela Butnărașu, din municipiul Suceava, Ionel Vicovanu, din Dolhasca sau Mihai Vicovanu, din Fălticeni, ultimul acuzat că a constituit la rândul său o grupare infracțională ce a relaționat direct cu gruparea lui Iova.
„Prin folosirea întregului arsenal judiciar permis de reglementările legale în vigoare, s-a reușit probarea activității infracționale a unei grupări specializate în activități de contrabandă structurate în jurul inculpatului Iova Paul, zis Ion Petrișor. Pe parcursul investigațiilor, urmare a activităților de aprovizionare cu țigarete de contrabandă a inculpatului Iova Paul, a fost identificată și s-au desfășurat cercetări și față de o a doua grupare infracțională cu același specific, centrată în jurul inculpatului Vicovanu Mihai”, au explicat procurorii DIICOT.
În total sunt, după cum am amintit, 35 de inculpați, împotriva cărora Ministerul Finanțelor Publice, prin intermediul Direcției Regionale Vamale Iași, s-a constituit parte civilă cu un prejudiciu de peste șase milioane de lei (60 de miliarde de lei vechi).
Dimensiunea afacerii: Țigări de un milion de euro găsite în adevărate depozite
Revenind la bunurile ridicate în vederea confiscării, cel mai important capitol este cel al țigărilor găsite la suspecți în timpul perchezițiilor. În total, sunt peste 100.000 de pachete de țigări, ceea ce înseamnă un prejudiciu de peste un milion de euro doar din tutunul de contrabandă găsit în timpul descinderilor din 2010. Cantitățile de țigări găsite în mai multe locații le-au confirmat anchetatorilor că membrii grupării aveau adevărate depozite de țigări care ajungeau pe piața neagră. Dintr-o singură locație au fost confiscate 10.900 de pachete de țigarete marca Viceroy cu banderole fiscale ucrainene, iar dintr-o altă locație alte 13.114 pachete de țigarete mărcile Viceroy, Next, More și LM.
Sume mari de bani ridicate din casele a opt inculpați
Un alt capitol important îl reprezintă sumele de bani ridicate de la inculpați, cu privire la care instanța se va pronunța dacă pot fi reținute pentru a se recupera din prejudiciu. Este vorba de sume mari de bani, în euro și lei, în total peste 400.000 de lei, ridicate de la opt inculpați din dosar. De exemplu, de la numitul Iova Rustem a fost ridicată suma de 31.000 de euro, cu ocazia percheziției domiciliare. Suma de 102.000 de lei a fost ridicată cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatul Marian Negoiță, în timp ce 126.000 de lei și 100 de euro au fost ridicați de la domiciliul lui Mihai Vicovanu. Suma de 32.635 de lei a fost ridicată din locuința lui Ionel Vicovanu.
Între bunurile confiscate se găsește și un adevărat parc auto de mașini. Este vorba de autoturisme și autoutilitare, în total 19, de la unii dintre inculpați fiind ridicate câte două mașini și chiar trei în cazul unuia.
Procurorii au solicitat instanței de judecată măsuri de confiscare specială pentru toate bunurile pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a plății cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Conserve, pungi de zahăr, borcane de tomate, ridicate de la unul dintre inculpați
Alături de bunurile de valoare mare ridicate se găsesc și bunuri care pot fi caracterizate drept hilare. Atrage atenția în mod deosebit cazul inculpatului Relu Valentin Burlacu. Printre bunurile ridicate de la domiciliul acestuia se numără: 4 saci a câte 5 kg paste făinoase, 60 de pungi de 1 kilogram de zahăr, 24 de borcane de paste de tomate, 24 conserve de pateu din carne de pasăre, toate de proveniență Republica Moldova.
Cu ocazia perchezițiilor au mai fost ridicate foarte multe telefoane mobile, cartele SIM și caiete în care erau notate date legate de activitatea infracțională, mijloace de probatoriu în imensul dosar al DIICOT cu privire la cei 35 de inculpați, care are peste 1.600 de file.






