Concurs de matematică și română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Concursului anual de matematică și limba română
Concursului anual de matematică și limba română

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava a găzduit, la finele săptămânii trecute, cea de-a XXI-a ediție a „Concursului anual de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a de la instituțiile de învățământ preuniversitar din Municipiul Suceava”.
Ediția s-a bucurat de o largă audiență: 108 candidați la clasa a IV-a și 85 la clasa a VIII-a.
Concursul presupune o probă scrisă cu subiecte din programele în vigoare la matematică și limba și literatura română. Competiția se organizează printr-un generos parteneriat cu o tradiție de peste două decenii între Asociația Profesioniștilor Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, Primăria și Consiliul Local Suceava.
Acest eveniment anual se dorește o întrecere a elevilor cu talent literar și matematic, dar și un prilej de autoevaluare la final de ciclu de învățământ. Concursul se adresează elevilor care sunt convinși că dezvoltarea personalității se stimulează și prin asumarea competitivității.
„Desigur, festivitatea de premiere din aula Colegiului Național «Ștefan cel Mare» nu a ignorat Ziua Internațională a Copilului, toți participanții fiind câștigători. De altfel, le-am sugerat celor care nu au urcat pe podium ca la cel mai mic reproș de neprofesionalism să replice cu adevărul că Arca lui Noe a fost realizată de amatori, iar Titanicul era proiectat de profesioniști!
Felicitări nu numai medaliaților cu aur, argint și bronz! Succes la evaluările cu miză și …vacanță frumoasă!”, au transmit organizatorii.

Dan Popescu, directorul CNSCM, organizator
Dan Popescu, directorul CNSCM, organizator

Aceștia au mai mulțumit Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru faptul că fac parte dintre susținătorii neformali ai educației.
– Premianții
La clasa a IV-a, câștigătorii au fost următorii elevi:
– Premiul I și cel mai mare punctaj la matematică – Răzvan Andrei Ștefănescu, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava;
– Premiul II – Petra Iliana Dănilă, Școala Gimnazială Nr. 3;
– Premiul III – Teodora Elisa Juravle, Școala Gimnazială Nr. 4;
– Premiul III – Matei Moisuc, Școala Gimnazială Nr. 3;
– Mențiunea I și cel mai mare punctaj la matematică – Ștefan Mihai Ciobanu, Școala Gimnazială Nr. 3.
– Mențiunea I – Petru Tudor Seserman, Școala Gimnazială Nr. 4
– Mențiunea I – Sofia Maria Nicoară, Școala Gimnazială Nr. 3;
Antonia Cosmulese, de la Școala ”Ion Creangă”, a avut cel mai mare punctaj la limba română.
La clasa a VIII-a, premianții au fost următorii:
– Premiul I și cel mai mare punctaj la matematică – Vlad Crusninschi, Școala Gimnazială „Ion Creangă”;
– Premiul II – Anastasia Gradinariu, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”;
– Premiul III și cel mai mare punctaj la matematică – Tudor Amorăriței, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”;
– Mențiunea I – Teodora Robu, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava;
– Mențiunea II – Tudor Damian, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava.
Maia Ioana Ghivnici, de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, a avut cel mai mare punctaj la limba română.

Premiul I și cel mai mare punctaj la matematică - Vlad Crusninschi
Premiul I și cel mai mare punctaj la matematică - Vlad Crusninschi
Dan Popescu, directorul CNSCM, organizator
Dan Popescu, directorul CNSCM, organizator

Recomandări

Andra Elena Tanasă, șefa de promoție de la Colegiul Militar: „Titlul de șef de promoție nu este doar o distincție, ci o poveste scrisă în timp, cu răbdare și determinare”

Rezultate remarcabile pentru absolvenții Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”. 21 de medii de 10 la admiterea în academiile militare

Admitere la liceu 2026. Cele mai mari ultime medii au fost la „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” din municipiul Suceava

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale