Comemorare la Monumentul Eroilor României din Cimitirul Pacea

Ziua Eroilor
Ziua Eroilor

Ziua eroilor României a fost marcată joi, 25 mai, de Sărbătoarea Înălțării Domnului, în cadrul unui Ceremonial militar și religios, la Monumentul Eroilor României din Cimitirul Pacea.
Ceremonialul la care au participat sute de persoane a început cu intonarea Imnului Național, a continuat cu slujbă de pomenire, depuneri de coroane de flori și ceremonial militar.
Parada militară a fost asigurată de Centrul Militar Județean Suceava, cu participarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.

Ziua Eroilor
Ziua Eroilor
Ziua Eroilor
Ziua Eroilor
Ziua Eroilor
Ziua Eroilor

Recomandări

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Ziua Eroilor, comemorată solemn la Monumentele Eroilor din comuna Cornu Luncii, primarul Gheorghe Fron acordând diplome de merit unor cadre militare

Ziua Eroilor a fost celebrată la Fălticeni, cu onoruri militare, slujbe de pomenire și depunere de coroane de flori