Manifestare

Colocviul Internațional „Omul și mitul”, la Universitatea din Suceava

Departamentul de Limba și Literatura Română și Științele Comunicării și Centrul de cercetare „Inter Litteras et Terras” din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în colaborare cu Facultatea de Litere și Științe Umaniste de la Universitatea „Hassan II” din Casablanca (Maroc) și Centrul Cultural Bucovina de la Suceava, organizează, în zilele de 14 și 15 mai, cea de-a VI-a ediție a Colocviului Internațional „Omul și mitul. Ființa umană și aventura spiritului întru cunoaștere. Dimensiune mitică și demitizare”.
Evenimentul debutează astăzi, la ora 10, în aula corpului E al USV. Vor susține conferințe în plen Adel Fartakh, Mircea A. Diaconu, Juan Pareides și Ahmed Achaaban. Ulterior, lucrările colocviului se vor desfășura pe trei secțiuni paralele (Mit și limbaj, Mit și literatură, Mit și antropologie culturală). Participă universitari din opt țări de pe trei continente. Manifestarea este deschisă atât publicului universitar, cât și unui public mai larg, interesat de tematicile care vor fi expuse și dezbătute.

Recomandări

Scriitorul și artistul sucevean Constantin Severin, invitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul unui proiect internațional

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană