„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, găzduit de Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, a participat, în calitate de coorganizator, la cea de-a VIII-a ediție a Colocviului Internațional „Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, organizat în parteneriat cu Catedra de Filologie Română și Clasică.

Derulat în a doua parte a lunii iunie, evenimentul a reunit la Cernăuți cadre didactice, cercetători și specialiști din Ucraina, România, Republica Moldova și Franța, oferind un cadru de dialog academic dedicat studiului limbilor în general, dar și studiului limbii, literaturii și culturii române în context european și intercultural.

Deschiderea oficială a colocviului a fost marcată de intervențiile reprezentanților celor două universități partenere. Astfel, prof. univ. dr. Iryna Osovska, prorector al Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, a evidențiat importanța parteneriatelor academice internaționale, iar prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, a subliniat rolul cooperării transfrontaliere și al proiectelor comune în consolidarea spațiului universitar european. Evenimentul a fost onorat de prezența Consulului General al României la Cernăuți, dr. Irina-Loredana Stănculescu, care a evidențiat contribuția diplomației culturale la dezvoltarea relațiilor româno-ucrainene și la susținerea comunității academice.

Mesajele adresate participanților de către conf. univ. dr. Yaroslav Redkva, decanul Facultății de Filologie, și conf. univ. dr. Cristinia Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, au reafirmat importanța continuității acestui colocviu și a promovării limbii și culturii române în regiune.

Lectoratul de limba română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, reprezentat la Cernăuți de dr. Ioana-Daniela Bălăuță, își reafirmă angajamentul de a susține proiecte academice comune, care încurajează dialogul intercultural, schimbul de experiență și consolidarea relațiilor dintre mediile universitare din România și Ucraina.

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Scriitorul și artistul sucevean Constantin Severin, invitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul unui proiect internațional

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Fabiana Maria Isopescul, șefa de promoție de la Drept: „Muncă, perseverență și integritate, fără a pierde din vedere valorile care mă definesc”

Claudiu Gabriel Andronic, șef de promoție la Resurse Umane, USV: „Prin eșec reușim să învățăm; nu este opusul succesului, ci o parte importantă din el“

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat