Facilitate

Cererile pentru proiectele SAPARD vor putea fi depuse și în week-end

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a decis ca personalul instituției la nivel regional să lucreze la sfârșitul acestei săptămâni, în intervalul 29-30 iulie, întrucât perioada de depuneri a solicitărilor expiră la 31 iulie.
„Creșteri spectaculoase ale depunerilor de cereri de finanțare am înregistrat și în ultimele luni, dar ne așteptăm ca în ultimele zile ale acestei luni să primim chiar câteva sute de proiecte. Avem nevoie de aceste două zile în plus pentru primirea proiectelor SAPARD”, a declarat într-un comunicat directorul general al Agenției, Dan Gherghelaș.
Potrivit reprezentanților Agenției, media lunară a proiectelor depuse a crescut în acest an la 290 de proiecte, cu un record de peste 700 de proiecte, după ce în perioada 2005-2006 media s-a situat la 160 de solicitări.
„Estimăm că în luna iulie numărul proiectelor depuse va ajunge la 800, dintre care peste 200 de proiecte vor fi depuse în ultimele zile ale lunii”, se precizează în comunicat.
Până ieri au fost depuse 5.301 de cereri de finanțare, în valoare de 1,66 miliarde euro, din care 3.883 de cereri, totalizând 1,18 miliarde euro, au fost declarate eligibile. Restul cererilor de finanțare sunt în diferite etape de verificare și evaluare.
Toate cererile care sunt depuse până la finalul lunii iulie și sunt declarate eligibile, dar pentru care nu vor mai exista fonduri disponibile, vor fi incluse într-o listă specială de așteptare și vor putea beneficia de fonduri în cazul rezilierii unor contracte.

Recomandări

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic