Sancțiuni

Câteva zeci de filiale locale ale PNL Suceava vor fi dizolvate



Alexandru Băișanu: „A sosit vremea să facem puțină ordine în PNL Suceava”
Alexandru Băișanu: „A sosit vremea să facem puțină ordine în PNL Suceava”

Aproximativ 40% dintre filialele PNL din județul Suceava vor fi dizolvate, a anunțat liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu. El a spus că decizia a fost luată în ultima ședință a Biroului Permanent Județean al PNL Suceava, care a stabilit că toate filialele locale care au obținut scoruri electorale mai mici de 10% la ultimele cinci tururi de scrutin vor fi desființate.
„A sosit vremea să facem puțină ordine în PNL Suceava și să lăsăm locul oamenilor care își doresc cu adevărat să susțină atât doctrina liberală, singura doctrină de dreapta, cât și interesele populației care îi trimite în diverse funcții de conducere în fiecare localitate în parte și nu interesele minore ale unui primar, viceprimar sau ale unui alt membru de partid. Vor fi desființate toate filialele la care se va constata că rata insuccesului este mai mare de 70%”, a spus Băișanu.
El a arătat că sancționați vor fi și consilierii locali care nu s-au implicat în campaniile electorale de la ultimele alegeri, obținând scoruri electorale necorespunzătoare în zonele în care aveau responsabilități politice. Liderul PNL Suceava a mai adăugat că printre cei sancționați vor fi și aleșii locali care au pactizat cu adversarii PNL, în special cu reprezentanții PD-L. Alexandru Băișanu a spus că pentru toți aceștia, PNL le va retrage sprijinul politic, astfel încât își vor pierde funcțiile de consilieri locali.
„Nu vom lua măsuri de genul acesta în mod haotic și arbitrar, ci după o analiză foarte serioasă în urma a cinci runde de alegeri. Vor fi sancționați toți consilierii care au trădat și și-au lipit interesele de cele ale PD-L, pentru că PSD nu intră în discuție. Și dacă au făcut asta, respectivii consilieri vor fi lăsați fără contract cu PNL, vor pierde postul de consilier și vor avea posibilitatea să activeze în orice alt partid. Pot să rămână și în PNL și să demonstreze în acest fel că sunt și au fost serioși și că doar o întâmplare a făcut ca scorul în zona de care s-au ocupat a fost slab”, a declarat președintele PNL Suceava.




Recomandări

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu