Perspective sumbre

Buget de criză și în 2010, la Centrul de Transfuzii Suceava

Intervalul de timp între două donări de sânge trebuie să fie de cel puțin 72 de zile
Intervalul de timp între două donări de sânge trebuie să fie de cel puțin 72 de zile

Centrul Județean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava va funcționa și în 2010 în condiții de austeritate bugetară, conducerea unității așteptându-se chiar la o adâncire a crizei financiare.
„Din informațiile pe care le avem, în acest an, bugetul va fi mai mic la salarii și cheltuieli materiale. Vom fi fericiți să avem cu ce lucra și să ne putem desfășura activitatea”, a spus directorul Maria Pilat, adăugând că, deocamdată, sunt bani pentru reactivi și tichete de masă pentru donatori.
Managerul CJTS a arătat că, în 2010, nu vor fi bani nici pentru investiții, astfel încât, spre deosebire de anii anteriori, nu se vor mai putea face nici măcar câteva mici reparații curente. „Până acum mai reușeam să dăm cu var o încăpere, să igienizăm un grup sanitar, să punem niște termopane, dar în acest an nu vom mai putea face nici atât”, a completat Maria Pilat.
570 de donatori, în februarie
În altă ordine de idei, șeful CJTS a arătat că, din punct de vedere al numărului de donatori, februarie s-a dovedit o lună bună, circa 570 de persoane trecând pragul unității pentru a da sânge. „Pentru o lună mică, cifra este mulțumitoare”, a spus Maria Pilat, cu precizarea că, mare parte dintre cei care s-au prezentat să dea sânge sunt studenți, restul fiind rude sau cunoștințe ale unor bolnavi care necesită transfuzii, precum și donatori fidelizați. Un procent foarte mic este reprezentat, însă, și de sucevenii care vin pentru prima oară la donare, din pură curiozitate.
Prezența bună la donare a mai umplut frigiderele unității, care are acum sânge suficient pentru a acoperi urgențele, singura grupă de sânge ceva mai deficitară fiind AB. „Reușim să onorăm toate cererile, dar cu mare dificultate, deoarece comenzile de sânge ale spitalelor se mențin în continuare la un nivel ridicat. Cel mai are consumator de sânge este Spitalul Județean, urmat de Spitalul Rădăuți”, a punctat Maria Pilat.
Criteriile de donare
Potrivit normelor în vigoare, pot fi donatoare de sânge persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Nu sunt primite la recoltare femeile care cântăresc mai puțin de 58 kg, în cazul bărbaților greutatea corporală minimă fiind de 60 kg. Totodată, tensiunea arterială maximă nu are voie să depășească 180 mmHg, iar cea minimă 100 mmHg.
Nu pot da sânge persoanele care au consumat înainte alcool sau alimente grase, care au afecțiuni acute, afecțiuni cronice cardio-vasculare, boli de piele, pulmonare, psihice, sau care au fost operate de ulcer. Intervalul de timp între donări trebuie să fie de cel puțin 72 de zile.

Recomandări

Ora Pământului 2026, marcată prin implicare și sensibilitate la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare