Pericol în trafic

Botoșănean beat la volan, prins în centrul Sucevei după ce a trecut pe roșu

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din județul Botoșani, care se deplasa la volanul unui autoturism, a fost prins beat în centrul municipiul Suceava, după ce o patrulă de poliție l-a observat trecând pe culoarea roșie a semaforului. Șoferul a fost depistat în dimineața zilei de sâmbătă, în jurul orei 5.00.
La acea oră, un echipaj al Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, aflat în zona stației din Centru, a observat cum un autoturism virează spre Casa de Cultură, pe culoarea roșie a semaforului. Ajuns din urmă de polițiști, șoferul, identificat ulterior în persoana lui Lucian B., în vârstă de 24 de ani, din Bucecea, a fost tras pe dreapta.
Polițiștii au constatat că acesta este într-o vizibilă stare de ebrietate, însă s-au lovit de refuzul conducătorului auto de a fi verificat cu etilotestul. Șoferul a refuzat și deplasarea la spital, pentru recoltarea de probe biologice, acest aspect fiind consemnat în prezența a doi martori asistenți.
Conform procedurilor în astfel de situații, șoferul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuz recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Recomandări

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor