Furt

Bătrână prădată de hoți



Polițiștii din Gura Humorului încearcă să dea de urmele indivizilor care au furat din casa unei bătrâne o sumă considerabilă de bani. La sfârșitul săptămânii trecute, Veronica T., în vârstă de 80 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, a reclamat la Poliție că persoane necunoscute i-au furat din casă nu mai puțin de 50 de milioane de lei vechi, 400 de euro și 20 de dolari SUA. Octogenara le-a mai spus oamenilor legii că furtul s-a petrecut între 17 și 23 martie a.c., perioadă în care a lipsit de la domiciliu. Polițiștii au stabilit, până în prezent, că autorii furtului au intrat în casă, după ce-au spart geamul de la dormitorul locuinței. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „s-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”.



Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro