Băsescu discută cu Barroso în februarie pentru finanțarea interconectării energectice cu Republica Moldova



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va întâlni, la începutul lunii februarie, cu președintele CE, Jose Barroso, pentru a discuta despre resurse financiare care pot fi alocate pentru accelerarea interconectării energetice România – Moldova, informează Mediafax.Președintele a susținut o declarație de presă la Cotroceni, după întâlnirea avută în cursul zilei la Bruxelles cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.El a menționat că a discutat cu acesta mai multe subiecte, inclusiv despre Republica Moldova.Traian Băsescu a spus că va avea la începutul lunii februarie discuții și cu președintele Comisiei Europene, Jose Barroso, pentru soluții de găsire a unor resurse financiare – dacă acestea sunt necheltuite de final de exercițiu bugetar – care să fie alocate pentru accelararea intercontectării energetice a Republicii Moldova cu România. El a menționat că are în vedere investiții la stațiile Isaccea – Vulcănești, Iași- Strășeni și Suceava – Bălți. Potrivit lui Traian Băsescu, investiția la stația de la Isaccea ar fi de 65 de milioane de euro, iar la Vulcănești – 10 milioane de euro.Băsescu a ținut să menționeze că nu s-a dus la Bruxelles ca avocat al Republicii Moldova, nici ca prieten al politicienilor de la Chișinău, ci de membru al Consiliului European, pentru a convinge că trebuie accelerate procesele de apropiere Moldova – UE dar și UE – Moldova.Președintele a spus că a transmis că formatul de negociere „5+2″ pentru o soluție pentru Transnistria s-a dovedit ineficient.”Formatul 5+2 nu a reușit să miște lucrurile înainte, ci a creeat condițiile pentru consolidarea așa-zisei statalități transnistrene”, a spus Băsescu.Potrivit lui Băsescu, trebuie găsite soluții de dialog cu autoritățile din Transnistria și cu Mosova, care deține control militar pe teritoriul Transnistriei.Președintele a spus că a semnalat la Bruxelles și problemele cu care se confruntă școlile din Transnistria cu predare în română și am cerut o intervenție a UE.



Recomandări

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii
Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare