Investiție

Bani de la Guvern pentru sala de sport din cartierul Obcini

Copiii care învață la cea mai mare școală din cartierul Obcini – Generală Nr. 9 Ion Creangă, vor beneficia din toamnă de cea mai nouă sală de sport din municipiu. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că a obținut o finanțare de zece miliarde de lei vechi de la Guvern, pentru a finaliza lucrările începute la sala de sport, situată în curtea școlii.
“Vrem ca pe 15 septembrie, când începe noul an școlar, sala de sport să poată fi dată în folosință elevilor”, a spus Ion Lungu.
Lucrarea respectivă a fost demarată cu mari eforturi, atât din cauza lipsei de teren, cât și a rețelelor de utilități din zonă, care au trebuit să fie mutate pentru a fi permisă realizarea sălii de sport.

Recomandări

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat

„Dușmance ale poporului”, expoziția care transformă vizitatorul în martor al uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria României

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale