Opinie

Băișanu: „România are în momentul de față un președinte stresat și obosit”

Liderul Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, consideră că întâlnirea dintre Crin Antonescu și Traian Băsescu, de la sfârșitul săptămânii trecute, a demonstrat faptul că România are, în momentul de față, un președinte „stresat și obosit”. Băișanu a spus că, în comparație cu Traian Băsescu, liderul PNL, Crin Antonescu, a reușit să poarte un dialog civilizat.
„România are în momentul de față un președinte, pe Traian Băsescu, aflat în corzi, care nu are capacitatea de a purta o discuție civilizată până la capăt. Și sunt convins că nici unul dintre nou nu își dorește un astfel de președinte”, a spus Băișanu.
El a adăugat că Traian Băsescu este cel care se face vinovat de „izolarea” României pe plan extern, dar și de promovarea unor scandaluri interne permanente.
Pe de altă parte, Alexandru Băișanu a subliniat faptul că liberalii nu sunt interesați în momentul de față de o alianță cu PD-L. El a făcut referire la afirmațiile senatorului PD-L de Suceava Orest Onofrei, care a precizat că o eventuală modificare a Constituției României ar fi posibilă prin colaborarea PD-L, PNL, UDMR și a unor reprezentanți ai PSD.
„Acum poporul român trebuie să aleagă președintele României. Iar președintele trebuie să reprezinte această țară, așa cum nu a făcut Traian Băsescu. Datorită faptului că nu au ce spune și pentru că nu se pot lăuda cu o guvernare pe măsură, așa cum își imaginează ei că au avut-o, Orest Onforei și ceilalți mari oameni politici din PD-L Suceava aruncă speculații pe piață precum că PNL se va alia cu PD-L sau UDMR. Nu ne interesează acest aspect, ne interesează să câștigăm președintele României, iar după aceea să discutăm și despre alianțe”, a mai declarat Băișanu.

Recomandări

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de calificarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Prefectul Andronachi: „Dovada respectului administrației față de mediul de afaceri înseamnă și investițiile în infrastructură ale Consiliului Județean”