Acum 60 de ani…

Scriu aceste rânduri în ziua în care s-au împlinit 60 de ani de la moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin. Eram copil, la Ițcani, și în acel martie de neuitat, când au început să urle fluierele locomotivelor și sirenele fabricilor, să bată clopotele bisericilor, credeam că n-o să se mai învârtă pământul și că ne va cuprinde noaptea cea veșnică. Mă miram că soarele totuși răsare și că, de durere, păsările nu cad trăsnite din pom! Dacă n-ai trăit perioada înfloririi cultului „tătucului popoarelor”, realitățile de atunci par povești de speriat cei slabi de înger! Iar în 1953, Stalin teroriza și mort; Orwell pare un biet copilaș prin comparație cu ceea ce se petrecea atunci!
Într-o carte la care m-am mai referit cândva („Stalin, cenzurat-necenzurat”) pot fi aflate mostre din rapoartele de informare politică alcătuite la Direcția Superioară Politică a armatei. Chiar să vezi și să nu crezi! Iată: „Colonelul Vasile Sava s-a exprimat că nu va face de gardă la tabloul tov. Stalin fiindcă îl strâng cizmele.” Sava a fost imediat arestat. Plutonierul Dumitru Cercel a afirmat că „Era de așteptat ca tov. Stalin să moară, fiindcă a fost bolnav mult timp înainte și avea mâna stângă paralizată”. Rezoluție pe marginea Raportului: „Să fie cercetat sub stare de arest.” A fost arestat și locotenentul Traian Cănănău, care, cu inconștiență criminală, a spus că „de-acum o să-l vedem fără pipă” (pe Stalin, desigur). Total necugetat s-a manifestat și soldatul Pâhlea Ilie („Bine că a murit tov. Stalin, că de acum încolo nu se vor mai face colhozuri”); evident, și Pâhlea fost arestat.
S-au luat severe măsuri în cazul sergentului Ioan Terchescu, care s-a exprimat ironic „în aceste zile ar trebui să fim în repaos, să mâncăm și să bem”, dar și asupra soldatului Petre Bucureșteanu („a murit, ei și ce, salutare și noroc!”). N-a scăpat turnătorilor nici soldatul Gheorghe Stan, deși, bietul, nu și-a exprimat decât o simplă îngrijorare: „Dacă a murit tov. Stalin, precis se va face război”. Maiorul de grăniceri Const. Bubulac a fost trecut în rezervă (scăpând ușor!) fiindcă „a chefuit în ziua de 8 marie, ajunul funeraliilor tov. Stalin”.
Au pățit-o până și generalii: Aurel Ionescu a fost degradat și trimis la trupă deoarece „a făcut o glumă trivială și dușmănoasă” la adresa lui Stalin (din pudoare și obediență, bancul n-a fost consemnat în documente). În ziua funeraliilor s-a comportat total necorespunzător maiorul Gheorghe Ancuța, care „a petrecut toată noaptea cu o femeie de moravuri ușoare” – ceea ce, evident, era impardonabil politicește. Soția ofițerului Cănănău (ce cuib de reacționari în această familie!) a plecat înainte de începerea mitingului de doliu („a fost pusă sub supraveghere”). Ministerul Securității Statului urmează să fie informat în legătură cu impardonabila exclamație a gospodinei Ecaterina Florescu, care, pălăvrăgind la gard cu vecina Dumitrescu, și-a permis să afirme „Ai auzit? Valea și Stalin!” (o ureche vigilentă a înregistrat trăncăneala babelor).
Făcându-se chetă pentru procurarea pânzei negre necesare pavoazării clubului, căpitanul Simionescu n-a catadixit să contribuie (o precizare a anchetatorilor arată că nu poate fi vorba de o reacție întâmplătoare, câtă vreme căpitanul este fără de partid și a fost coleg de școală cu regele Mihai). Sunt înfierați și lt. col. Tobolcea și maiorul Sănătescu – ambii n-au venit la club să asculte necrologul difuzat la radio, iar soldatul Cherecheș s-a găsit să întrebe „Dacă tov. Stalin va fi înmormântat cu preoți” – așteaptă răspunsul în arestul garnizoanei. Nici soldatul Molnar n-a fost mai breaz: și-a permis să afirme că „Tov. Stalin a murit bătrân și ar fi bine dacă ar trăi și el 73 de ani”… Și uite așa, din turnătorie în turnătorie (adevărată vocație națională!) s-a rotunjit o listă cu zeci de „dușmani ai poporului” sever încondeiați în „Sinteza manifestărilor dușmănoase”. Cum s-a văzut, mulți au fost arestați și cine știe când au mai văzut lumina zilei, alții trecuți în rezervă cu tinicheaua de coadă, ori degradați și trimiși la trupă. Mai departe, urma să intre în acțiune Securitatea, „pentru finalizarea cazurilor”.
Poate nu-i lipsit de interes să precizăm că represaliile au fost decise și aprobate sub semnătură de către primul locțiitor al Ministrului Forțelor Armate ale RPR, Nicolae Ceaușescu.
Ce vis urât!