Dragoste cu cuțitul

A vrut să-și omoare iubita, pentru că l-a părăsit

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost trimis zilele trecute în judecată, fiind acuzat că a încercat să-și omoare iubita, pe motiv că aceasta l-a părăsit.
Florin Robert Țugui a fost dat pe mâna judecătorilor pentru acuzația de tentativă de omor calificat.
În rechizitoriul înaintat instanței, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava susțin că fapta comisă de Țugui s-a petrecut pe data de 7 octombrie 2006, pe o terasă din Câmpulung Moldovenesc. Victima sa, Anca J., era împreună cu mai multe rude și câțiva prieteni pe terasa respectivă, unde se retrăseseră după un parastas.
Pe terasă și-a făcut apariția și Florin Robert Țugui care, fără să stea prea mult pe gânduri, a început să o lovească cu pumnii și cu picioarele pe o femeie din grupul fostei sale prietene, acuzând-o pe aceasta de despărțirea de concubina sa.
Țugui a fost imobilizat de mai mulți bărbați de pe terasă, însă, la un moment dat, a reușit să se elibereze, a scos un cuțit și și-a înjunghiat fosta parteneră la baza omoplatului drept.
Victima a fost transportată la Spitalul din Câmpulung, de unde, în urma unei intervenții chirurgicale, a fost transferată la Clinica de Pneumologie Iași, suferind alte două operații. Medicii au stabilit că viața femeii a fost pusă în pericol.
În fața procurorilor, Țugui și-a recunoscut fapta, așteptând acum verdictul judecătorilor Tribunalului Suceava.

Recomandări

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ

Premiul I și calificare internațională pentru doi liceeni inovatori de la Colegiul „Spiru Haret”

Premiul I și calificare internațională pentru doi liceeni inovatori de la Colegiul „Spiru Haret”
Premiul I și calificare internațională pentru doi liceeni inovatori de la Colegiul „Spiru Haret”