Patroana, bună de plată

A sunat la 112 că hoții i-au spart magazinul și a fost amendată de poliție

O femeie din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost amendată de poliție, după ce a sunat la 112 și a reclamat că i-a fost spart magazinul de hoți.
Fapta s-a confirmat, însă femeia în cauză, Elena F., în vârstă de 40 de ani, administrator al societății în cauză, a fost sancționată contravențional pentru că nu și-a asigurat magazinul cu un sistem tehnic de alarmare împotriva efracție și nu avea nici măcar gratii metalice la ferestre.
Furtul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, când persoane neidentificate încă au spart cu o piatră un geam termopan al magazinului, piatra fiind găsită în interiorul societății.
Hoții au intrat pe fereastra spartă, iar din interior au sustras 180 de lei, două sticle de vodcă, trei sticle de coniac și patru pachete de țigări.
„Valoarea prejudiciului cauzat, declarat de partea vătămată, este de 1.120 de lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Păltinoasa.

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași