Tentativă de omor

A recunoscut că și-a aruncat nou-născutul în WC

Rodica Miroș a declarat că vrea să păstreze copilul

Rodica Miroș, femeia în vârstă de 36 de ani acuzată că și-a aruncat nou-născutul în WC-ul din curtea casei, și-a recunoscut fapta. Deși, inițial, femeia, mamă a altor cinci copii minori, a negat că ar fi avut intenția de a-și omorî nou-născutul, ea a revenit asupra declarațiilor sale date în fața polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale.
Femeia le-a mărturisit anchetatorilor că a vrut să scape de nou-născut, de frica soțului, care susținea că nu e copilul lui și a amenințat-o că o dă afară din casă dacă păstrează sarcina.
Procurorul criminalist care se ocupă de caz ne-a declarat, ieri, că a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice în cazul Rodicăi Miroș, pentru a se stabili dacă femeia a avut sau nu discernământ după naștere.
Între timp, femeia se află internată în continuare în Maternitatea Gura Humorului, alături de bebelușul de sex masculin salvat miraculos din WC-ul în care a zăcut mai bine de jumătate de oră.
„Nou-născutul este bine. A ajuns la 2.300 de grame și va mai sta în maternitate aproximativ o săptămână, până când va ajunge la greutatea normală. Mama ne-a declarat că vrea să-l păstreze”, ne-a mărturisit, ieri, una dintre asistente.
Dacă se va stabili că Rodica Miroș a avut discernământ în momentul în care și-a aruncat nou-născutul în WC, femeia va fi pusă sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Toată povestea s-a petrecut în cursul zilei de 22 aprilie a.c., atunci când vecinii au anunțat Poliția și Primăria din Păltinoasa că Rodica Miroș a născut cel de-al șaselea copil și l-a aruncat în WC.
Inițial, Rodica Miroș a susținut că habar nu avea că era însărcinată și că s-a dus la toaletă și nici nu a simțit când a născut.

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”