Sfârșit groaznic

A murit ars de viu, iar câinii din curte i-au mâncat o mână

Medicii legiști vor stabili cauza exactă a decesului

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 72 de ani care locuia în satul Broșteni, din comuna Drăgușeni. Acesta a fost găsit mort în propria curte, după ce a ars de viu. Mai mult, câinii pe care îi avea în curtea casei i-au mâncat și o mână. Șocanta descoperire a fost făcută de o vecină, care în cursul zilei de sâmbătă, la orele amiezii, a mers la locuința septuagenarului. Avea intenția de a-l chema la un praznic pentru că știa că trăia din mila satului, iar un praznic i-ar fi asigurat o masă decentă. S-a sunat la 112, iar la fața locului au mers polițiștii și un criminalist. Din cercetări s-a ajuns la concluzia că în timpul nopții de 22 spre 23 martie, bărbatul a încercat să își aprindă o țigară cu o bucată de material din plastic de la aragazul pe care îl avea în casă. Plasticul topit a curs pe îmbrăcămintea septuagenarului, s-a aprins și i-au provocat arsuri pe tot corpul, care au dus la deces. La fața locului a fost chemat și un echipaj de la ambulanța Fălticeni, care însă nu a putut face altceva decât să constate decesul. Legiștii urmau să efectueze necropsia pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Recomandări

Un paznic de vânătoare acuzat că a agresat sexual o fată de 13 ani, găsit vinovat și trimis 7 ani la pușcărie

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap