Cu toporul

A distrus un bar întreg, după ce-a pierdut banii la păcănele

Un bărbat din comuna Marginea este cercetat de poliție, după ce a distrus un bar întreg, supărat că și-a pierdut banii la păcănele. Valoarea distrugerilor a fost estimată la aproximativ 18.500 de lei.
Evenimentul a fost sesizat la poliție sâmbătă seară, în jurul orei 20:00.
Gheorghe Ș., de 43 de ani, a jucat în acea zi la păcănele și și-a pierdut toți banii pe care îi avea. Bărbatul era în stare avansată de ebrietate și la un moment dat s-a luat la ceartă și cu mai mulți clienți din localul respectiv.
Cu mintea îmbibată în alcool, Gheorghe Ș. a plecat din barul în cauză, însă a revenit la scurt timp, de data aceasta înarmat cu un topor.
A distrus geamurile și ușa de la intrare, iar apoi a intrat în local și a lovit cu toporul două aparate mecanice. După ce și-a vărsat furia asupra localului, respectivul a plecat spre casă.
A fost căutat de polițiști sâmbătă seară și duminică dimineață, însă nu a fost găsit la domiciliu.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere și port ilegal de armă albă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Recomandări

Consiliul Județean a alocat, la inițiativa președintelui Șoldan, un sprijin financiar de 285.000 de lei pentru zece familii sucevene afectate de incendii

„Școala de Gangsteri”, cel de-al patrulea roman semnat de Constantin Severin va fi lansat vineri, la Muzeul Național al Bucovinei

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița