A aflat că soția sa este moartă în casă și a murit și el, până la sosirea ambulanței

Doi soți au murit la mică distanță unul de altul

Doi soți în vârstă de 75 și 76 de ani au murit la mică distanță unul de altul, după un scenariu dramatic, care arată că uneori viața poate bate și un scenariu de film mai mult sau mai puțin realist.
Luni, în jurul orei 10.45, polițiștii de la Secția Rurală Vadu Moldovei au fost anunțați că în satul Dumbrăveni, comuna Râșca, un vecin a găsit-o moartă în casă pe Anica Slabu, în vârstă de 75 de ani. Vecinul în vârstă de 48 de ani a mers să vadă ce face bătrâna și să îi facă focul în sobă.
Din cercetările ulterioare a rezultat că soțul ei, Mihai Slabu, de 76 de ani, se afla de două zile la domiciliul unui vecin, aflat la aproximativ 700 de metri distanță de casa soției.
După ce a anunțat Poliția că bătrâna este moartă în casă, vecinul a mers cu încă un consătean pentru a-l anunța pe soț de decesul soției.
Din audierile făcute ulterior de polițiști a rezultat că soțul a plecat în grabă spre casa sa, însă, pe ulița de acces, i s-a făcut rău și a căzut jos.
Un echipaj al Ambulanței ajuns la fața locului a constatat decesul ambilor soți.
Polițiștii nu au identificat urme de agresiune și nici nu au alte indicii care să le trezească suspiciuni privind moartea celor doi.
Cadavrele celor doi soți au transportate și depuse la morga Spitalului Municipal Fălticeni, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii certe a cauzei decesului.
Polițiștii au deschis un dosar de ucidere din culpă, în care vor trage concluzii cu privire la decesele celor doi soți.

Recomandări

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

S-a dus la gospodăria unde locuiau soția și fiica, deși avea interdicție de a se apropia la mai puțin de 100 de metri

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă