Evaluare

124 de absenți la cea de-a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat

124 de absenți la cea de-a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat
124 de absenți la cea de-a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat

124 de elevi au absentat de la cea de-a doua probă scrisă de la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, matematică sau istorie.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, au fost prezenți 547 de candidați (444 la matematică, respectiv 103 la istorie),dintr-un total de 671 de candidați înscriși pentru a susține testarea.
Proba s-a desfășurat marți, 20 august, în trei centre de examen (Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” și CT „Petru Mușat”).
Miercuri, 21 august, urmează proba la alegere a profilului și specializării (fizică, biologie, chimie, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, informatică), unde sunt așteptați 639 de elevi.
Conform calendarului Ministerului Educației, primele rezultate vor fi publicate luni, 26 august, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, pot fi depuse contestațiile, la centrele de examen, în format fizic sau online, la adresa de e-mail indicată de centrul de examen. Între 27 și 29 august are loc rezolvarea contestațiilor, iar pe 30 august se afișează online pe bacalaureat.edu.ro rezultatele finale.
În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00-16:00, linia TelVerde 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: să susțină probele scrise și să fie notat cu cel puțin 5 la fiecare dintre acestea și să obțină media 6, cel puțin.

Recomandări

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale

Nota 5,9 a devenit 8,3, iar 6,5 s-a transformat în 8,5. Diferențe spectaculoase după contestațiile de la bacalaureat