Activitate

Ziua Națională a Toleranței, marcată la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava

Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava a desfășurat marți o activitate din cadrul proiectului educațional dedicat Zilei Mondiale a Toleranței, proiect cu o bogată tradiție în instituție.
Elevii clasei a VIII-a A, beneficiari ai acestei manifestări, au înțeles conceptul de toleranță, „dezvoltând abilități de abordare constructivă a situațiilor conflictuale și înțelegând că semenii lor au nevoie de înțelegere și sprijinul lor”, după cum informează coordonatorii proiectului.
Activitatea desfășurată a avut ca scop îmbunătățirea relațiilor dintre elevi, prin dezvoltarea unor strategii specifice unui comportament tolerant, și stimularea creativității artistice a elevilor care au realizat numeroase prezentări Power Point, afișe și pliante, care au fost jurizate cu diplome speciale.
Acțiunea de marți, 18 noiembrie, a fost coordonată de consilierul școlar Ramona Întorsură, prof. Daniela Iftimi și prof. psihopedagog Elena Bujorean din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Ziua Națională a Toleranței, marcată la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava
Ziua Națională a Toleranței, marcată la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava
Ziua Națională a Toleranței, marcată la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava
Ziua Națională a Toleranței, marcată la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Un club de lectură modern a fost amenajat cu fonduri europene la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

30 de elevi au participat la Școala de vară „Educația Media”, organizată la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți