Proiect Phare

Zeci de angajați din Suceava și Botoșani, instruiți în mecanismul parteneriatelor de afaceri

Peste 60 de angajați din cadrul a minim 30 de companii din județele Suceava și Botoșani vor fi beneficiarii unui proiect realizat de către Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava pentru granița România-Ucraina, împreună cu SC Regional Consulting SRL Suceava. Grupul țintă al proiectul în cauză (P.O.S.I.BIL: Parteneriatele și Managementul Proiectelor –Unelte în Sprijinul unei dezvoltări durabile a Regiunii Nord Est –finanțat printr-un program Phare) este format din angajații societăților comerciale de stat sau private de succes din cele două județe, care intenționează să se informeze cu privire la mecanismul parteneriatelor de afaceri și managementul proiectelor. Totodată, P.O.S.I.BIL este destinat și companiilor care vor să participe la atelierele de lucru în domeniul stabilirii și dezvoltării parteneriatelor de afaceri și la cursuri de specializare pentru ocupația (atelierele de lucru și cursurile se vor desfășura în lunile mai-octombrie 2007, în cele două județe). „Proiectul va adăuga valoare resurselor umane ale firmelor de succes din județele Suceava și Botoșani prin creșterea gradului de informare al angajaților referitor la parteneriate, dobândirea de noi competențe, îmbunătățirea calității pregătirii profesionale și a flexibilității și adaptabilității acestora”, a declarat, ieri, managerul acestui proiect, Cătălin Axinia.

Recomandări

ÎNFIINȚAREA ȘI DOTAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR (CAV) ÎN COMUNA MANASTIREA HUMORULUI, JUDEȚUL SUCEAVA

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava