În finală

Zece școli sucevene, calificate în concursul pentru cea mai bună activitate din săptămâna “Școala altfel”

Zece școli sucevene au șansa de a câștiga premiile puse la bătaie de Ministerul Educației în competiția națională ce desemnează cele mai bune acțiuni din săptămâna “Școala altfel”, desfășurată în perioada 6-10 aprilie 2015.
Cele zece activități extrașcolare calificate la etapa națională a competiției sunt: “Sandwich – Show în context european” – Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni (activitate de tip show culinar, cu valențe educative), „Cuza Open” – Colegiul Tehnic „Al.I Cuza” Suceava (concurs județean de tenis de câmp), „Free, Free, Choose right!” – Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava (proiectul educativ despre globalizare, drepturile omului, droguri, război, conspirații, politică etc.), „Povestea Universului – povestea noastră” – Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava (miniexpoziție ce ilustrează evoluția Universului de la Big Bang și până în prezent), „Primar pentru o zi” – Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava (simulare a unei ședințe de Consiliu Local etc.), „Să știm mai multe, să fim mai buni pentru viitor!” – Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei (activități suport pentru consiliere și orientare profesională pentru 230 de elevi), „Școala altfel în… vatra satului” – Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți (cunoașterea și însușirea modului de viață din Câmpulung Moldovenesc, Sucevița și Sadova), „Ucenici în atelierul maestrului Ion Irimescu” – Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni (dezvoltarea abilităților practice și artistice ale elevilor), „Un mediu curat, o viață sănătoasă” – Școala Gimnazială Stroiești și „e-Școala Altfel” – Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
Școlile sucevene pot fi votate online
Vizitatorii site-ului http://sae.edu.ro/2015/votare/ au la dispoziție o platformă de votare unde își pot exprima preferințele pentru unul sau mai multe dintre cele zece proiecte sucevene intrate în competiție. Totodată, pe aceeași pagină electronică se pot consulta în detaliu activitățile fiecărei școli calificate.
La nivel național va exista un câștigător pentru fiecare domeniu.
În 2014, proiectul “Cuza Open” demarat de Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava a fost desemnat cea mai bună activitate sportivă din țară.
Totodată, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, prin proiectul “Împreună facem școala altfel!”, s-a clasat pe poziția I, la secțiunea Tehnic.

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Maramureșul, lecție de viață pentru elevi. Tot mai multe școli aleg taberele educative organizate la Izișoara Resort

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli