Un tânăr de 18 ani, prins fără permis în Suceava după ce a fost înregistrat de radar cu 101 km/h

Și penal și vitezoman
Și penal și vitezoman

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bosanci, venit la plimbare cu motocicleta prin municipiul Suceava deși nu are permis de conducere, a mai ieșit în evidență și prin viteză, astfel că a ”picat” la un radar al polițiștilor de la Biroul Rutier Suceava.
S-a întâmplat duminică noapte, în jur de 22.30, în timp ce un echipaj de la Biroul Rutier Suceava se afla în serviciu de patrulare și control trafic în municipiul Suceava, pe bulevardul 1 Decembrie 1918.
La ora amintită, radarul echipajului a înregistrat o motocicletă Suzuki care circula cu 101 kilometri la oră, în zona limitată la 50 de km/h.
Conducătorul moto a fost oprit în zona benzinăriei OMV.
Tânărul în vârstă de 18 ani, din Bosanci, s-a legitimat în fața polițiștilor dar nu a putut prezenta permis de conducere.
Bosânceanul a fost testat și cu aparatele etilometru și drugtest, ambele rezultate fiind negative.
Baza de date a confirmat ulterior că tânărul nu are permis de conducere.
Dacă pentru viteză sancțiunea prevăzută este amenda, în cazul de față s-a întocmit și dosar penal pentru conducere fără permis.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case