Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Salcea, s-a ales cu un nou dosar penal privind infracțiunea de conducere fără permis, având o situație juridică foarte complicată, pe care însă el a alimentat-o cu vârf și îndesat, dând dovadă de o sfidare maximă.

”Șoferul” a revenit cu mașina în zona Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava deși, tot aici, polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Aeriene îi întocmiseră dosar penal după o altă infracțiune flagrantă.

Sâmbătă, pe 10 ianuarie, echipajul de serviciu de la Poliția Transporturi Aeriene a identificat, pe DJ 290A, în imediata apropiere a Aeroportului Suceava, un autoturism condus de un bărbat pe care omenii legii deja în cunoșteau.

Bărbatul în vârstă de 43 de ani, O.E.P., din Salcea, nu avea dreptul de a conduce, cum nu avusese nici în luna noiembrie a anului trecut, când a fost depistat anterior, în aceeași zonă.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că bărbatul a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni la regimul rutier şi este cercetat în alte dosare privind comiterea unor fapte similare.

Așadar, o adevărată perseverență infracțională pe linie rutieră, care îi poate aduce în cele din urmă și o pedeapsă cu executare bărbatului.

Având în vedere că nu este la primul dosar penal, după audieri, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind dus, sub escortă, sâmbătă noapte, în Centrul de Reținere şi Arest Preventiv Bistrița-Năsăud.

După 24 de ore de arest, inculpatul urma să fie audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru stabilirea unei măsuri preventive care să fie stabilită pentru perioada următoare.

Recomandări

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case

Bărbatul din Liteni ars într-o explozie de butelie a fost transferat astăzi în Belgia cu o aeronavă militară Spartan