În municipiul Suceava

Un nou cartier de locuințe, cu peste 400 de apartamente și peste 500 de locuri de parcare, va fi amenajat între Burdujeni și Ițcani

Un cartier de locuințe, cu peste 400 de apartamente și peste 500 de locuri de parcare va apărea între cartierele Burdujeni și Ițcani

Municipiul Suceava continuă să se dezvolte, inclusiv în zonele considerate până nu demult ”la periferie”, dar care au ajuns să fie poli de dezvoltare.
Cel mai nou proiect de dezvoltare imobiliară pentru care s-a inițiat consultarea publică privind elaborarea Planului Urbanistic Zonal și a Regulamentului de urbanism pentru construire vizează un ansamblu de locuințe colective, spații comerciale, spații de birouri și de prestări servicii, pe un teren proprietate privată în suprafață totală de 20.494 mp situat pe o laterală a străzii Gheorghe Doja.
Inițiatorii proiectului imobiliar sunt Dinu Vițelaru, Brândușa Hanganu, Vica Puiu și Nicolai-Dănuț Puiu.
În prezent, terenul de aproape 21.000 mp este ocupat de curți, construcții și teren arabil, încât este necesară mai întâi demolarea construcțiilor existente și dezvoltarea unui ansamblu modern, cu locuințe, spații comerciale și birouri.
Pentru a răspunde nevoilor locatarilor celor 433 de apartamente care ar urma să fie amenajate acolo, în clădiri cu trei – cinci etaje, în funcție de zonă, dar și pentru spațiile comerciale și birourile care vor funcționa acolo, se intenționează amenajarea a 507 locuri de parcare, distribuite la sol, dar și în interiorul imobilelor, la subsol și demisol.
Astfel, proiectul respectă normativele privind parcările: minimum un loc per apartament, un loc la 200 mp de spațiu comercial în subzona M3-1 și un loc la 50 mp de spațiu comercial, plus un loc la 10-30 de angajați pentru birouri în subzona M3-2, cu un spor de 20%.
Fiecare loc de parcare va respecta normele în vigoare, având dimensiunile standard de 2,50 m x 5,00 m.
Terenul situat pe partea din vale a străzii Gheorghe Doja, care face legătura între cartierele Burdujeni și Ițcani, beneficiază deja de servicii de ridicare a gunoiului și acces la rețeaua stradală.

Recomandări

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava

Mergi la fosta fabrică de sticlă din Suceava pentru a vedea un model de apartament la show-room-ul dezvoltatorului Ucasy Homes

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței