Răzbunare

Un fost polițist de frontieră l-a bătut pe unul dintre ofițerii care l-au anchetat

Dat afară din Poliția de Frontieră după ce a fost prins, la începutul lunii iulie 2007, cu o cantitate mare de alcool luată din magazinele duty – free aflate în incinta Punctului de Trecere a Frontierei Siret, inspectorul Gabriel Chira s-a ales zilele trecute cu dosar penal pentru ultraj, după ce l-a luat la bătaie pe unul dintre ofițerii din cauza cărora a rămas fără serviciu.
Incidentul s-a petrecut vineri dimineață (22 februarie a.c.), în plină stradă, chiar în fața Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava. Potrivit anchetatorilor, victima, comisarul șef Ioan Sinaga, se afla împreună cu alți ofițeri și se pregăteau să se urce într-un autoturism, pentru a se deplasa la poligon, la o ședință de tragere.
Gabriel Chira a traversat strada și, după ce a dat mâna cu unul dintre ofițeri, l-a lovit cu palma peste față pe Ioan Sinaga și i-a tras două șuturi în fund. Comisarul șef Sinaga a fost unul dintre ofițerii care s-au ocupat de cercetarea prealabilă în cazul Chira, acesta din urmă fiind, ulterior, destituit din Poliția de Frontieră. Ofițerul bătut și-a scos certificat medico-legal, pentru leziunile suferite necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale.
La vremea când a fost prins cu sticle de alcool luate din duty-free-uri și burdușite în mașina personală, Chira a declarat că toată povestea a fost un abuz grosolan al șefului IJPF Suceava, comisar șef Robu Gheorghe.

Recomandări

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD
La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD

Au fost condamnați agresorii care l-au umilit în pădure pe fostul activist Tiberiu Boșutar, actualmente deputat

Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului
Activistul Tiberiu Boșutar, umilit în pădure de agresorii care l-au sechestrat FOTO Facebook Legea codrului

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei