Mica Buclă

Turul Ciclist al României va trece și în acest an prin județul Suceava

Ajuns la cea de-a 49-a ediție, Turul Ciclist Al României va ajunge și în acest an în județul Suceava pe o distanță de 161 de kilometri, pe traseul Siret-Rădăuți-Sucevița-Palma-Sadova-Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului-Suceava, dificultatea etapei fiind recunoscută din anii anteriori, cu cele două sprinturi și două cățărări. Competiția va începe pe 2 iunie la Constanța și se va sfârși pe 9 iunie la Marghita, în județul Bihor, caravana urmând să parcurgă în total 1.403 kilometri, împărțiți în opt etape și un prolog. Și în acest an participarea va fi una destul de numeroasă, aproximativ 90 de rutieri din nouă țări, România, Italia, Germania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Ucraina și Turcia, la start anunțându-și prezența un număr de 15 echipe. Între rutierii din Mica Buclă se va afla și câștigătorul ediției de anul trecut, Andrei Nechita, singurul ciclist român calificat la Jocurile Olimpice de la Londra. În a cincea etapă, pe 5 iunie, caravana va lua startul la Siret, la orele 13.00, sosirea urmând să aibă loc la Suceava, în fața magazinului Bucovina, în jurul orelor 16.30-16.45, în funcție de viteza cu care se va rula, iar festivitatea de premiere urmând să fie făcută pe o scenă amenajată în fața Muzeului de Științe ale Naturii. Ca o noutate pentru acest an, după festivitatea de premiere va avea loc un spectacol de teatru, cu titlul “Coana Mița Biciclista”. Organizatorul evenimentului, Asociația „Bate șaua să priceapă iapa”, dorește să creeze o platformă de comunicare artistică pentru promovarea personajului Coana Mița Biciclista, în scopul introducerii bicicletei în viața de zi cu zi a românilor. Organizatorii evenimentului de la Suceava sunt Federația Română de Ciclism, Instituția Prefectului, Consiliul Județean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Clubul Sportiv Olimpia Suceava, Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Direcțiile de Drumuri Suceava și Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

CJ Suceava a aprobat finanțare și pentru echipa de rugby feminin înscrisă în campionat, o premieră în județ

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Peste 20 de copii de la Omnia Ballet vor reprezenta Suceava și România la finala mondială Dance World Cup 2026, de la Dublin

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman