Concurs național

Trei elevi suceveni, premiați de Universitatea din București pentru o propunere legislativă pentru UE



Echipajul sucevean la București
Echipajul sucevean la București

Echipajul Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, format din elevii Andrei Moscal, Geanina Grosu și Estera Polocoșer, și-a adjudecat premiul al II-lea în cadrul Concursului național „Et si tu étais eurodéputé pendant un an?”, competiție inițiată de Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Tinerii s-au pus în pielea unor europarlamentari și au redactat un program pentru susținerea educației și a integrării tinerilor pe piața muncii. Finala concursului a avut loc joi, 26 martie, la București, acolo unde tinerii suceveni și-au apărat și și-au susținut proiectul. Juriul format din prof. univ. dr. Laurențiu Vlad, decanul Facultății de Științe Politice, Fabien Flori (Agenția Universitară a Francofoniei) și Jacques Bortuzzo (Institutul Francez) a oferit premiul al II-lea sucevenilor, aceștia fiind recompensați cu câte o tabletă. Echipajul sucevean a fost coordonat de profesoara de istorie Antonela Gabriela Glaser.
Tinerii au redactat, în franceză, o propunere de directivă ce ar putea constitui obiectul unei inițiative a unui europarlamentar
Andrei Moscal, Geanina Grosu și Estera Polocoșer, elevi în clasa a XII-a, au gândit o propunere legislativă potrivit căreia liceenii din clasele terminale să fie incluși într-un program de practică în companii, societăți și instituții conforme cu specializarea pe care o urmează.
Ulterior, orele de practică din respectivele instituții ar fi transformate în experiență pentru tineri, fapt ce le-ar facilita procesul de angajare.
„Elevii au prezentat proiectul în limba franceză. Au fost chiar primii din cele cinci echipe finaliste. Proiectul lor de directivă oferă elevilor și studenților posibilitatea de a avea o minimă experiență înainte de angajare. Totodată, am sugerat organizatorilor ca, de la anul, concursul să fie deschis și pentru elevii de clasa a XI-a”, a precizat Antonela Gabriela Glaser.
Premiul I al concursului a fost câștigat de echipa Colegiului Național „Andrei Șaguna” Brașov.



Recomandări

Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română

Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română
Bilanț deosebit pentru elevii de la „Hurmuzachi” la competițiile de limba și literatura română

Performanțe remarcabile pentru elevi suceveni, la faza națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică

Performanțe remarcabile pentru elevi suceveni, la faza națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică
Performanțe remarcabile pentru elevi suceveni, la faza națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică