Trei elevi suceveni, premiați la Concursul internaţional „Plume d’Or”

Trei elevi suceveni, premiați la Concursul internaţional „Plume d’Or”
Trei elevi suceveni, premiați la Concursul internaţional „Plume d’Or”

Trei elevi suceveni au fost premiați la Concursul internaţional „Plume d’Or”, ediția a IV-a, în cadrul Lunii Francofoniei, elevi care au reprezentat Alianţa Franceză din Suceava.

Printre cei 100 de câştigători premiaţi se află trei reprezentaţi ai Alianţei Franceze din Suceava: Alina Nicoleta Bărbosu şi Norbert-Florentin Dominte, elevi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, coordonator profesor gr.1 dr. Irina Melisch, şi Zahariuc Diana Gabriela, elevă la Şcoala Gimnazială nr.1, coordonator profesor gr.1 Daniela Sandu.

„Plume d’Or” este un prestigios concurs internațional de scriere în limba franceză, organizat anual de Asociaţia Défense de la Langue Française de la Paris, în colaborare cu rețeaua mondială a alianţelor franceze.

Concursul a fost creat în anul 2000 şi se adresează celor 829 de alianţe franceze din lume. Acesta promovează şi certifică cunoștințele de limbă şi cultură franceză şi reuneşte iubitori ai limbii şi civilizaţiei francofone.

Anul acesta, în România, 12 participanţi de la 5 Alianţe Franceze (Braşov, Constanţa, Piteşti, Ploieşti şi Suceava) au reuşit să se afirme la nivel mondial, reconfirmând calitatea francofoniei şi francofiliei din spaţiul românesc.

„Este pentru a treia oară când calitatea învăţământului francofon sucevean este promovată şi recunoscută la nivel mondial. Felicităm elevii şi profesorii coordonatori pentru rezultatele excepţionale. Vive notre Francophonie!”, au transmis reprezentanții Alianței Franceze din Suceava.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a