Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Județul cu cea mai mare suprafață împădurită din țară a fost străbătut în lung și în lat, în luna martie, de reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, care au efectuat un număr total de 111 controale privind respectarea regimului silvic.

Dintre acestea, 14 acțiuni au fost controale de fond sau parțiale în păduri, administrate prin ocoale silvice sau fără servicii silvice asigurate. Prin aceste inspecții se verifică o multitudine de aspecte care vizează starea pădurii și lucrările de gospodărire executate sau cele necesare. S-au identificat și inventariat și tăierile ilegale de arbori și a rezultat un volum de 107 mc masă lemnoasă tăiată ilegal.

”Valoarea pagubei produse prin aceste tăieri fără drept este de 24.888 lei. La aceasta se adaugă valoarea funcțiilor nerealizate ale pădurii datorate extragerii arborilor înainte de vârsta stabilită prin normative, respectiv 8.837 de lei. Valoarea totală a prejudiciului este de 33.725 de lei. Această valoare va fi recuperată de la cei vinovați de tăierile de arbori fără drept sau de la personalul cu atribuții de pază.

Toate tăierile de arbori fără drept în fondul forestier național constituie infracțiuni și trebuie sesizate organele de cercetare penală privind faptele respective. S-au constatat 12 infracțiuni pentru tăieri ilegale de arbori. În toate cazurile materialele lemnoase lipseau din teren, astfel încât s-au sesizat organele de cercetare penală și pentru furt de material lemnos, calculându-se valoarea pagubei și pentru această faptă”, a precizat inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.

Au fost efectuate 29 de alte verificări, cele mai multe privind materialul forestier de reproducere sau starea plantațiilor silvice.

Tot pe suprafața pădurii au fost efectuate controale în 32 de parchete de exploatare a lemnului privind respectarea normativelor care reglementează această activitate și inventarierea eventualelor pagube cauzate solului, pădurii sau amenajărilor silvice. S-au constatat frecvent nerespectări ale traseelor de scos-apropiat ale lemnului sau necojirea cioatelor de molid. Au fost identificate și cazuri în care cei care au exploatat parchetul forestier au tăiat și arbori care nu erau destinați exploatării, iar faptele respective au fost sancționate conform prevederilor legale. Menționăm că tăierea fără drept de arbori poate duce la retragerea atestatului de exploatare forestieră.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor