Acțiune

Străzile din municipiul Suceava, împânzite de polițiști

Străzile municipiului reședință de județ au fost împânzite de polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală sau contravențională.
Acțiunea, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a avut loc în zilele de joi și vineri (15-16 iulie a.c.) și au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, intervenție rapidă, fiind cooptați și lucrătorii posturilor de poliție din comunele limitrofe.
Bilanțul acțiunii, a anunțat, ieri, subcomisarul Alin Botezatu, s-a concretizat în 11 infractori prinși, 55 de persoane suspecte duse la sediul poliției, din care 23 amprentate/fotografiate, 177 de mașini controlate și 205 amenzi în valoare de 27.400 de lei.
Printre exemplele oferite se numără și identificarea și prinderea a trei tineri din comuna Șcheia (Benone R. – 20 de ani, S.D. – 16 ani și R.C.- 14 ani), acuzați că au spart și furat bunuri de 5000 de lei din trei garaje situate în zona cartodromului din cartierul George Enescu.
Polițiștii au reușit să soluționeze și alte trei dosare de furt (două din locuințe, unul dintr-o grădiniță) care figurau cu autori necunoscuți, autorii fiind identificați în persoana a doi minori, de 16, respectiv 17 ani, din cartierul Ițcani.
Oamenii legii au depistat pe raza municipiului Suceava și o hoață din buzunare, Șucarina S., de 37 de ani, din municipiul Roman.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Haită de câini filmată în timp ce migra dinspre Șcheia spre cartierul George Enescu din municipiul Suceava

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul Gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu

Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu
Polițiștii au pus candele și lumânări pe peronul gării Burdujeni, la nouă ani de la uciderea lui Sorin Vezeteu