Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, prezentate de echipa de specialiști contractată de Primăria Suceava

Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor

Amenajarea unei zone de agrement cu funcționalități multiple, în centrul municipiului Suceava, începe să prindă contur, odată cu primele propuneri concrete, prezentate atât pe planșe, cât și inclusiv în teren, referitoare la transformarea Parcului Șipote, prin investiții din fonduri europene.
Acestea au fost prezentate conducerii Primăriei Suceava de către echipa de specialiști, arhitecți și proiectanți care a câștigat licitația pentru realizarea documentației în vederea obținerii finanțării prin fonduri europene.
„Avem primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote. Printre ideile aflate în faza de preconcept se numără:
– realizarea unui parc de aventură/escaladă;
– amplasarea unui funicular ce unește centrul orașului cu platoul Cetății de Scaun;
– realizarea de trasee pietonale, podețe, treceri suspendate;
– amenajarea de piste pentru bicicliști, trasee mountain bike, acces pentru persoanele cu dizabilități;
– amenajarea unui amfiteatru, precum și locuri de odihnă în vecinătatea aleilor, zone hamac și balansoare, foișoare/pavilioane multifuncționale;

Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor

– amenajarea de locuri de joacă pe categorii de vârstă;

Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor

– dotarea cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, suport parcare biciclete);
– instalarea de WiFi și amenajarea unui punct de informare și orientare turistică interactiv;
– amenajarea de puncte de belvedere, precum și instalarea unui iluminat artistic.
Ne dorim ca fiecare locuitor al municipiului Suceava să beneficieze de liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului cât de curând posibil”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi, care coordonează departamentul care realizează proiecte pentru obținerea finanțărilor europene.

Lucian Harșovschi - Ne dorim liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului
Lucian Harșovschi – Ne dorim liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului

La vizita în teren s-au discutat mai multe idei, inclusiv cea a unei pasarele care să facă legătura între strada Cireșilor și strada Luca Arbore.

Ne dorim liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului
Ne dorim liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Lucian Harșovschi - Ne dorim liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului
Lucian Harșovschi - Ne dorim liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor
Primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, venite din partea speciliștilor

Recomandări

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi

Primăria Suceava a început lucrările de amenajare a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național

Primăria Suceava a început lucrările pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare în zona restaurantului Național