Schimbare

Primarul PNL din Moara, Eduard Dziminschi, invită locuitorii din comună să voteze candidații PSD

Primarul PNL al comunei Moara, Eduard Ferdinand Dziminschi
Primarul PNL al comunei Moara, Eduard Ferdinand Dziminschi

Primarul PNL al comunei Moara, Eduard Ferdinand Dziminschi, a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, un apel către locuitorii comunei, să voteze cu candidații PSD.
În postarea sa, primarul explică de ce a decis să susțină „din nou” echipa PSD. „Așa cum bine știți, în primul mandat am fost primar PSD și după cum s-a și văzut, a fost o perioadă în care comuna noastră s-a dezvoltat foarte mult. A fost o perioadă în care proiectele au prins viață, iar rezultatele se văd și astăzi”, afirmă primarul.
Acesta spune că ulterior a trecut la PNL, „cu gândul doar la binele comunei, pentru a obține finanțările de care aveam nevoie și pentru a reuși să continui dezvoltarea la Moara” și că, în ciuda adeziunii la PNL, „deși aveau toate motivele să îmi întoarcă spatele”, parlamentarii PSD l-au sprijinit de fiecare dată când le-a cerut ajutorul.
„Pentru binele comunei, al locuitorilor din Moara, nu a contat culoarea politică a primarului. Iar acest lucru m-a impresionat. Și așa cum mulți colegi primari o pot confirma, nu s-a întâmplat doar la Moara, ci și în alte localități unde primarii erau de la alte partide. De cealaltă parte, cu mâhnire o spun, deși unul dintre foștii vicepreședinți ai Consiliului Județean este chiar din Moara, nu am simțit sprijinul pe care mi l-aș fi dorit pentru comunitatea noastră. De multe ori băteam la uși închise la Consiliul Județean și nu pot uita acest lucru”, afirmă Eduard Dziminschi.
Primarul susține că după ce a stat de vorbă cu noul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a ajuns la concluzia că acesta este „un tânăr cu viziune, determinat să realizeze proiecte mari pentru județ”.
„Cred în puterea lui de a accelera dezvoltarea județului nostru, mai ales că are susținerea conducerii centrale a PSD, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu. Da, dragi locuitori ai comunei Moara, am decis să susțin familia social-democrată, și vă rog să fim alături de echipa PSD la alegerile care urmează (pe 24 noiembrie, respectiv 1 și 8 decembrie). Votați pentru dezvoltarea comunei Moara, votați pentru dezvoltarea județului Suceava!”, este îndemnul primarului Eduard Dziminschi către concetățenii săi.

Recomandări

Se lucrează în ritm susținut la mai multe proiecte extrem de importante pentru locuitorii comunei Todirești

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni