Pe podium

Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice

Câștigătorii premiilor I și III, de la USV

Doi studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor au câștigat premiul I în cadrul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice pentru Studenți „Zilele Cercetării Științifice Studențești din UCB”, eveniment care a avut loc în perioada 23-25 aprilie, la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Cei doi studenți sunt Lenuța Rusu și Iulian Mândrilă, aceștia fiind premiați pentru lucrarea „Studiul levitației materialelor supraconductoare”.
Totodată, Iulian Confederat și Roman Stelea au obținut premiul al III-lea la secțiunea inginerie, cu lucrarea „Studiul generatoarelor sincrone utilizând FEM”.
Elevii au fost coordonați de șef lucrări dr. ing. Elena Olariu și conf. univ. dr. ing. Daniela Irimia.
Studiile elaborate de studenți vor fi publicate în volumul de lucrării dedicat
manifestării științifice.
Aflată la cea de-a VIII-a ediție, Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice Studențești de la Târgu Jiu se bazează pe cercetare, dezbatere și socializare și este cunoscută pe plan național, dar și internațional, valorificându-se cercetările studenților, masteranzilor, dar și elevilor care participă cu lucrări.
Sesiunea oferă participanților posibilitatea de a-și prezenta propriile realizări și creații, de a-și pune în valoare capacitățile lor creative și inovatoare, facilitând schimbul de opinii și idei.

Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice
Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice
Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice
Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice
Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice
Premiul I pentru doi studenți ai Universității din Suceava, la o sesiune internațională de comunicări științifice
Câștigătorii premiilor I și III, de la USV
Câștigătorii premiilor I și III, de la USV

Recomandări

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Sute de medici de familie se reunesc la USV, la o conferință de educație medicală pentru sănătatea pacienților

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”