Pesta porcină africană, confirmată într-o gospodărie din județul Maramureș



Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din localitatea Ieud, județul Maramureș. Poliția a început o anchetă în contextul în care există suspiciuni că virusul a fost introdus prin trafic ilicit cu animale.
Potrivit unui comunict transmis, marți, de ANSVSA, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș a fost notificată luni de existența unei suspiciuni de pestă porcină africană (PPA) la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Ieud.
Specialiștii DSVSA Maramureș au recoltat probe biologice de la un porc mort și doi purcei în viață, cu semne de boală, din gospodăria respectivă, probe care au fost analizate în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (LSVSA) Maramureș.
”Ca urmare a identificării genomului viral, în urma analizelor realizate de către LSVSA Maramureș, o echipă de specialiști din cadrul DSVSA Maramureș a eutanasiat cei doi porci cu semne de boală din gospodăria suspectă și a aplicat primele măsuri de restricție la nivelul exploatației suspecte. A fost convocată o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor în data de 23.10.2018, unde au fost prezentate rezultatele preliminare ale anchetei epidemiologice și au fost stabilite măsurile aplicabile suspiciunilor de PPA. Institutul de Diagostic și Sanătate Animală a confirmat diagnosticul de PPA, în probele trimise de DSVSA Maramureș, în data de 23.10.2018”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, a fost începută și o anchetă a Poliției pentru verificarea suspiciunilor conform cărora virusul a fost introdus prin traficul ilicit cu animale provenite din zone unde evoluează PPA.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
La nivelul focarului se aplică măsurile de restricție privind circulația animalelor, produselor și subproduselor animale și vegetale, mijloace de transport, instituirea dezinfectoarelor rutiere și pietonale, organizarea de filtre pentru controlul circulației animalelor.



Recomandări

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură
Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

A fost închis și ultimul focar de pestă porcină, de la Sf. Ilie. Crescătorii nu au restricții de Crăciun și sunt îndemnați doar la prudență