Evaziune fiscală

Patroană de firmă din Suceava, cercetată pentru afaceri la negru



O femeie din municipiul Suceava este cercetată penal de ofițerii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzată că a făcut afaceri la negru, prin firma al cărei asociat și administrator este.
Potrivit poliției, în urmă cu două zile, s-a început urmărirea penală împotriva Marianei C., în vârstă de 39 de ani, pentru evaziune fiscală.
Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, se arată că Mariana C. nu a înregistrat în evidențele contabile ale societății aprovizionări cu mărfuri în valoare de 17.030 lei și nici veniturile obținute din comercializarea acestora.
Faptele au fost comise în perioada anilor 2005-2006.
„Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost stabilit de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava la suma de 7487 lei, constând în T.V.A. –4.064 lei și impozit pe profit –3423 lei”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.



Recomandări

Control judiciar pe cauțiune de peste 100.000 de euro, în dosarul afaceriștilor cu lemn în care a fost ridicat și un consilier județean din Suceava