Bani europeni

Municipalitatea suceveană speră la finanțări externe de peste 15 milioane de euro



Primăria Suceava a depus la Ministerul Integrării Europene patru proiecte ce ar putea aduce municipalității finanțări europene care depășesc valoarea de 15 milioane de euro. Costurile totale ale acestor proiecte vor fi acoperite de fonduri europene nerambursabile, structurale în proporție de maxim 85%, diferența reprezentând cota de cofinanțare de la bugetul local.
Cel mai amplu proiect, în valoare de 8.653.440 euro, are ca obiectiv realizarea drumului ocolitor DN 2- DJ 208A- DN 29, cu devierea traficului greu de pe DN 29A și DN 29, dinspre Botoșani și Dorohoi, spre DN 2 Suceava- București, prin afara municipiului Suceava. În cadrul acestui proiect sunt prevăzute lucrări de modernizare a 15 kilometri de drum pietruit, construirea a două poduri de beton armat în lungime totală de 252 de metri și construirea a 68 de podețe ce deschidere între 1 și 4 metri.
Proiectul propus pentru reabilitarea zonei industriale a municipiului Suceava, în valoare totală de 6.535.000 euro, are ca obiective reabilitarea căilor de acces în zona industrială Burdujeni, reabilitarea sistemului rutier pe strada Cernăuți, precum și reabilitarea infrastructurii de utilități publice în zona industrială a orașului.
Printr-o finanțare de 142.800 euro se încearcă reabilitarea unui imobil de locuințe sociale din cartierul Burdujeni, în care locuiesc cetățeni de etnie rromă. Activitățile ce urmează să se desfășoare în cadrul acestui proiect vizează reabilitarea finisajelor exterioare, lucrări de amenajări interioare și consolidarea imobilului.
Un alt proiect, în valoare de 34.000 euro, vizează realizarea sincronizării a trei intersecții majore din zona centrală a Sucevei, în sistem „undă verde”. Suma obținută prin finanțare externă ar putea fi folosită pentru instalarea de indicatoare și marcaje rutiere, semafoare moderne pentru vehicule și pietoni.
Autoritățile locale sunt optimiste în ceea ce privește șansele pe care Primăria Suceava le are pentru obținerea acestor sume, după momentul aderării României la Uniunea Europeană.
„Aceste proiecte fac referire la fondurile structurale din perioada de post aderare. Sperăm ca proiectele noastre să ajungă, după 1 ianuarie 2007, la Comunitatea Europeană fiindcă am înțeles că vor fi fonduri destul de consistente de la Uniunea Europeană. Important este că aceste proiecte există și putem astfel accesa aceste fonduri”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu.



Recomandări

Finalizarea proiectului finanțat din fonduri PNRR – Achiziționare de echipamente și tehnică digitală la SC CAR CONSULTING SRL

Finalizarea proiectului finantat din fonduri PNRR – Achizitionare de echipamente si tehnica digitala la SC CAR CONSULTING SRL
Finalizarea proiectului finantat din fonduri PNRR – Achizitionare de echipamente si tehnica digitala la SC CAR CONSULTING SRL

Primăria Vatra Moldoviței finalizează un proiect prin care școala din Paltinu, veche de aproape un secol, va fi redeschisă, complet modernizată, la începutul noului an școlar

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Lucian Harșovschi despre proiectele din Suceava cu finanțare de la ADR-NE: „Toate se aflau fie în pregătire, cu contracte semnate, licitate, sau în desfășurare”