Medalie de argint pentru un elev sucevean, la Olimpiada Internațională de Chimie

Silvestru Alexandru Big
Silvestru Alexandru Big

Silvestru Alexandru Big, elev în clasa a XII-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, a câștigat medalie de argint la Olimpiada Internațională de Chimie „D.I. Mendeleev”, competiție care a avut loc la Erevan, Armenia, în perioada 3-10 mai. Silvestru a reprezentat România alături de alți cinci elevi din țară, întreg lotul României fiind medaliat în cadrul olimpiadei. Competiția a constat în parcurgerea a trei probe, timp de cinci ore fiecare, dintre care două probe teoretice și una practică/experimentală, toate cu grad de complexitate extrem de ridicat. Prima probă teoretică a cuprins 8 probleme obligatorii, iar a doua a avut ca obiectiv rezolvarea unei probleme (la alegere dintr-un set de trei) pentru fiecare din cele 5 secțiuni incluse: chimie-fizică, științele vieții, chimie anorganică, chimie organică și chimie analitică. La ediția curentă a Olimpiadei Internaționale de Chimie „Dimitri Mendeleev” au participat 95 de elevi din 15 țări.Silvestru a fost coordonat de profesoara Mariana Zup. Elevul este pasionat de studiul disciplinelor exacte, obținând atât la chimie, cât și la matematică și fizică, rezultate importante în anii școlari precedenți. După absolvirea licelui dorește să rămână în țară și să studieze medicina.

Recomandări

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Suceava este reprezentată la Olimpiada Internațională de Biologie, de la Vilnius. Ștefanista Rebeca Ungureanu: „E ca o minune”

Cum va fi bacalaureatul peste 4 ani? Două limbi străine, patru probe scrise, religia intră printre opțiuni

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna