Mașină implicată într-un accident, în timp ce șoferul fugea de polițiști

Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus

O mașină în care se aflau trei tineri s-a izbit violent de un cap de pod, la Horodnic de Sus. Accidentul a avut loc marți, puțin înainte de ora 14.00. La volan era un tânăr în vârstă de 23 de ani, Samuel Beghean, din Voitinel, care a refuzat să oprească la semnalului unui echipaj de poliție, la Marginea. După aproximativ un kilometru și jumătate, într-o curbă periculoasă, șoferul fugar a scăpat volanul de sub control. Mașina a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un cap de pod.
La fața locului au intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Rădăuți și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranță – au balizat zona, au deconectat bornele de la bateria de acumulatori și au verificat eventualele scurgeri de carburant și lubrifianți. Concomitent, au extras victima încarcerată și împreună cu echipajele SAJ au acordat primul ajutor medical persoanelor implicate în accident.
Ulterior, toți cei trei răniți au fost transportați la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului municipal Rădăuți.
Tânărul de la volan, Samuel Beghean, nu a oprit pentru că nu avea asigurare valabilă în România, pentru autoturismul înmatriculat în Anglia pe care îl conducea. Tânărul de 23 de ani a mai avut permisul suspendat de două ori în ultimul an, o dată pentru tot pentru refuzul de a oprit la semnalul regulamentar al agentului.

Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus
Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus
Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus
Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus
Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus
Accident cu trei răniți la Horodnic de Sus

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan