Repartizare

Jumătate din bugetul Sucevei merge la învățământ și subvenții la căldură

Toate licitațiile, proiectele de investiții, ba chiar și plățile pe care le are de făcut municipalitatea suceveană nu pot fi demarate decât după data de 5 februarie, când se speră să fie aprobat bugetul local.
Totalul veniturilor și cheltuielilor anticipate pentru acest an în municipiul Suceava este de 389.924.211 lei, adică un buget apropiat de cel întocmit anul trecut.
“Este un buget de austeritate pe linie administrativă, dar, în același timp, un buget al dezvoltării, pe linie de investiții”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care așteaptă ca bugetul de stat să fie publicat cât mai curând în Monitorul Oficial, pentru a fi deblocate investițiile și licitațiile la nivel local.
“În măsura în care se respectă termenele stabilite de lege, noi am putea aproba bugetul local cel mai devreme în data de 5 februarie. Sper să se întâmple acest lucru, deoarece până la aprobarea bugetului suntem blocați cu plățile, cu licitațiile, cu proiectele de investiții și astfel iar întârziem cu ele, iar ne apucă toamna și iarna cu lucrările nefinalizate”, a adăugat Lungu.
Conform edilului sucevean, care a întocmit acest proiect de buget local, aproximativ 25% din fonduri vor fi alocate capitolului „învățământ”, 25% la combustibil și subvenții la energie, 20% la investiții și restul la alte capitole.
Ion Lungu a precizat că, în măsura în care bugetul de stat va fi publicat în Monitorul Oficial, în scurt timp va apărea și pe site-ul Primăriei Suceava o formă sintetică a proiectului bugetului local, pentru a fi consultat de cetățeni.

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Sens giratoriu în Burdujeni, fântână muzicală la Nordic și modernizare străzi, cu banii obținuți din venituri proprii suplimentare de Primăria Suceava

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Consiliul Județean Suceava alocă peste 4,4 milioane de lei pentru urgențe, localități calamitate și cazuri sociale