INS:Sporul natural a fost negativ în septembrie,atât față de august, cât și față de septembrie 2017

Sporul natural a fost negativ atât în luna septembrie 2018 (-1.671 de persoane), cât și în luna septembrie 2017 (-1.248 de persoane), potrivit datelor transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).În luna septembrie 2018 s-a înregistrat nașterea a 17.055 copii, cu 1.978 mai puțini copii decât în luna august 2018.Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna septembrie 2018 a fost 18.726, cu 1.737 mai puține decât în luna august 2018.Sporul natural a fost negativ în luna septembrie 2018, decedații având un excedent față de născuții-vii de 1.671 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna septembrie 2018, a fost de 103, în creștere cu cinci față de luna august 2018.Numărul născuților-vii a fost mai mic cu 297 în luna septembrie 2018 față de aceeași lună din 2017, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 126 mai mare față de luna septembrie 2017.Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mic în luna septembrie 2018, decât cel înregistrat în luna septembrie 2017.În luna septembrie 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 20.149 căsătorii, cu 2.657 mai puține decât în luna august 2018. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr.202/2010 a fost de 2584, cu 315 mai multe decât în luna august 2018.Numărul căsătoriilor a fost, în luna septembrie 2018, cu 537 mai mic decât cel înregistrat în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu patru divorțuri mai puține în luna septembrie 2018, decât în luna septembrie 2017.

Recomandări

Bilanț negativ al populației, în Suceava, de 600 de persoane. România pierde și 10.000 de locuitori pe lună

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț