Incendiu la o gospodărie din Costâna

Incendiu la o gospodărie din Costâna
Incendiu la o gospodărie din Costâna

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Todirești, au intervenit în noaptea de marți spre miercuri cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui C.N., din satul Costâna, comuna Todirești. Incendiul a fost anunțat prin apel la 112 la ora 2.20.La sosirea echipajelor, ardeau două anexe gospodărești, construcție corp comun formată din bucătărie de vară și adăpost de animale, existând pericolul de propagare la o șură, construită din lemn și aflată la un metru distanță de focar.A ars acoperișul construcției corp comun pe o suprafață de 85 de metri pătrați. De asemenea, adăpostul de animale, construit din lemn, a ars în întregime, pe 50 de metri pătrați. Au mai ars 2 tone de furaje și bunuri de uz gospodăresc. S-a degradat branșamentul electric de la casa de locuit.„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un conductor electric defect”, se precizează în comunicatul pompierilor.Incendiul a fost lichidat la ora 5:20, iar pompierii au salvat restul bucătăriei de vară și șura.Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.

Recomandări

O lampă de căldură folosită pentru încălzirea puilor a provocat un incendiu în care au ars sute de păsări și mai mulți iepuri

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel