Ghid prădat

I-au furat banii, în timp ce le prezenta turiștilor mănăstirea

Ghidul unor turiști veniți să vadă mănăstirea din comuna Arbore a fost victima unui furt chiar în incinta lăcașului de cult, autorii fiind doi copii în vârstă de 13 ani, care i-au luat femeii toți banii din poșetă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, furtul s-a petrecut duminică, în jurul orei 17:30.
Ileana M., din localitate, este ghid turistic în cadrul mănăstirii și se ocupă cu încasarea contravalorii biletelor și vânzarea de suveniruri.
În acea după-amiază, femeia explica unui grup de turiști semnificația picturii de pe pereții exteriori ai mănăstirii, iar la un moment dat a observat doi copii care au ieșit din incinta lăcașului de cult și au luat-o la fugă.
Ileana M. s-a dus să vadă ce s-a întâmplat, iar când a intrat în mănăstire a observat că din poșeta pe care o avea pusă într-o cutie i-a fost furată suma de 2.000 de lei.
Polițiștii au reușit să-i identifice repede pe hoți, fiind vorba de doi minori de etnie romă, ambii în vârstă de 13 ani. Aceștia nu au fost găsiți însă la domiciliu și nici pe raza comunei, iar când vor fi prinși de polițiști, probabil nu vor mai avea nici un ban din cei 2.000 de lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, minorii fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tabăra de Vară a Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, ediția a V-a, la început de iulie, în Bucovina

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep
La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel