Eveniment

Hram la Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului vechi

Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului vechi are două hramuri, în ziua „Sf. Nicolae” și în ziua „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie începe astăzi la ora 8:00 și va fi oficiată de un sobor de preoți. La ora 14:00 se va săvârși Taina Sfântului Maslu și se vor citi Moliftele Sfântului Vasile.
Părintele misionar Constantin Diaconașu ne-a reamintit că în biserică se află o raclă cu fragmente din moaștele a peste 65 de sfinți, printre care: Sf. Ap. Andrei al românilor, din Sf. Ana, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Haralambie, Sf. Pantelimon, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru, Sf. Nectarie.
Acest lăcaș de cult a fost ridicat, cu câțiva ani în urmă, în curtea spitalului vechi. Biserica are rolul de alinare a durerilor celor aflați în suferință, pe pat de spital, dar nu numai. Această bisericuță pare o bijuterie în interior, este foarte îngrijită, cu multe flori și o catapeteasmă foarte frumos sculptată.
În biserică se află și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care este de mare folos celor care cred în puterea Fecioarei Maria, ca mijlocitoare în fața lui Dumnezeu și a fiului ei, Iisus Hristos.

Recomandări

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc

În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, hram la biserica din curtea Spitalului Vechi Suceava