„Clienți” penali

Haine pentru copii, furate dintr-un chioșc din Piața Mică



Un chioșc de haine pentru copii situat la intrarea în piața agroalimentară din cartierul sucevean George Enescu (Piața Mică) a fost golit de hoți, polițiștii încercând acum să dea de urma autorilor și să recupereze marfa.
Furtul a fost sesizat la poliție, duminică, în jurul orei 13:00, de către administratorul societății comerciale de care aparține chioșcul cu pricina, Alina I., în vârstă de 26 de ani, din comuna Vulturești.
Tânăra susține că furtul s-a petrecut în perioada 6 februarie, ora 14:00 -7 februarie, ora 12:09, timp în care chioșcul a fost închis.
Judiciariștii trimiși la fața locului au stabilit că hoții au spart cele două lacăte de la intrarea în chioșc și au furat tricouri, pantaloni, geci și alte articole, prejudiciul fiind de circa 1.500 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în vederea recuperării prejudiciului și prinderii autorilor”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți