Frumusețea coafurilor de Dragobete, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”

Frumusețea coafurilor de Dragobete, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”
Frumusețea coafurilor de Dragobete, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”

La Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, elevii claselor a X-a și a XI-a (Secția de estetică și igiena corpului omenesc) au marcat Dragobetele, printr-o activitate care le-a scos în relief pasiunea pentru coafuri.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Frumusețe zi de zi”, sub îndrumarea profesorilor, în salonul școlii, unde elevii și-au pus la lucru imaginația, pasiunea și talentul, obținând lucrări deosebite.
Acest proiect se desfășoară în cadrul Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” de șapte ani, fiind inițiat de prof. Lăcrămioara Pislariu.
Profesorii îndrumători Laura Onofrei și Gabriela Iureniuc au fost alături de tinerele talente, încurajându-i și sprijinindu-i pe elevi în momentele în care unii păreau copleșiți de emoții.
Un sprijin real l-au primit elevii și de la prof. Adina Jipa. Munca copiilor a fost recompensată cu premii la sfârșitul activității-concurs.
„Starea de bine și voia bună au făcut parte din ingredientele ce au risipit orice urmă de emoție, lăsând bucuria reușitei. Toate acestea au fost posibile datorită dotărilor performante din cadrul salonului de coafură al școlii, prin implicarea și susținerea conducerii instituției de învățământ, reprezentată de către director general Ovidiu-Ștefan Arganisciuc și director adjunct Loredana Buculei. A fost o zi minunată, dedicată iubirii și frumuseții, o zi pe care am încheiat-o cu un real succes”, au transmis profesorii coordonatori.

Recomandări

Eleve de la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, premiate la Olimpiada Națională de Industrie Alimentară

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă

Palmares bun pentru elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” la competițiile din această perioadă