Gest

Flori și felicitări realizate de elevi și preșcolari, pentru pacientele de la Oncologie și Îngrijiri paliative

Flori și felicitări realizate de elevi și preșcolari, pentru pacientele de la Oncologie și Îngrijiri paliative (9)

Pacientele secțiilor de Oncologie și Îngrijiri paliative, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, au primit, sâmbătă, 8 martie, daruri din partea membrilor Clubului Soroptimist Internațional Suceava.
Aceștia au oferit felicitări realizate de elevi și preșcolari de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu”, Școala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și Grădinița cu Program Normal ”Țăndărică”, dar și flori, asigurate de Flower Boutique, gesturi care au bucurat și au transmis un mesaj de apreciere și solidaritate.
Ramona Beilic, vicepreședinta Clubului, a transmis că „această inițiativă, organizată la doar un an de la înființarea clubului, a subliniat importanța implicării comunitare și a colaborării între instituțiile de învățământ și organizațiile locale.
Fiecare felicitare a fost realizată cu atenție, reflectând dorința de a aduce un strop de lumină în momente dificile. Acțiunea a demonstrat că gesturile sincere pot avea un impact pozitiv asupra celor care se confruntă cu provocări majore.
Clubul Soroptimist Internațional Suceava reafirmă astfel angajamentul său față de comunitate și continuă să promoveze valori de empatie și responsabilitate socială”.

Recomandări

„Comorile Călimanilor” – 187 de elevi au transformat lemnul în artă sub atenta supraveghere a ASFOR și a partenerilor

La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă

Peste 200 de pasionați de cosmos și Univers, în competiție la Vatra Dornei, la Naționala de Astronomie și Astrofizică

Bucuria mărțișorului, împărtășită de preșcolarii Grădiniței „Așchiuță” și elevii Școlii Nr. 1

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava